Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Investeşte în oameni!

Biroul Virtual de Consultanţă Antreprenorială

Cand se pot vedea rezultatele implementarii IS09001?

În funcție de complexitatea organizației și de nivelul de aplicare al sistemului, ciclul de implementare al unui SMC poate dura între 4 și 10 luni. La sfârșitul acestei perioade o organizație poate cere unui organism de certificare un audit de terță parte pentru a evalua conformitatea cu standardul ISO 9001.

De cele mai multe ori ținta eforturilor organizației este obținerea documentului de certificare și nu eficacitatea implementării. În acest caz este vorba despre un sistem cu maturitate de nivel 1, fără procese formale de control al proceselor din cadrul organizației. Există rezultatele imediate ale implementării, limitate în principal la îndeplinirea criteriilor de eligibilitate pentru a participa în diverse procese de achiziții.

De la acest nivel de maturitate până la nivelul 5 care asigură cea mai bună performanță, trebuie parcurse câteva etape de maturizare care presupun introducerea unui nivel de control din ce în ce mai ridicat și mecanisme de îmbunătățire stabile și eficace (vezi ISO 9004:2008). În condițiile implementării reale a unui SMC și a menținerii sale eficace rezultatele implementării se pot vedea după minim trei ani de funcționare.

0
Scorul tău: None
© 2010 - 2011 Biroul virtual de asistenţă antreprenorială. Drupal theme by Kiwi Themes.
logo MNM Software logo CEED Romania

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro .
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.